Abilitățile de comunicare ale medicului stomatolog în practică

Dr Mitrani

Conversația este primul pas spre încredere.

Deşi este un fapt dezamăgitor, ştim că de obicei oamenii sunt reticenți să meargă la stomatolog. Abilitățile bune de comunicare și discutarea problemelor ușoare de sănătate orală, cum ar fi problema sensibilităţii dentare, pot ajuta pacienții să se simtă mai confortabil.

Orice îngrijorare merită menționată

Arătați-le că vă pasă

Potrivit medicului stomatolog din New York, Dr. Liz Mitrani, îngrijirea dentară adecvată ar trebui să fie standardul activității medicilor stomatologi. Dar ceea ce îl face pe pacient să simtă că are un medic stomatolog bun, în opinia ei, se reduce la relația pe care stomatologul o construiește cu pacientul său. „Vreau ca pacienții mei să știe că mie îmi pasă şi nu sunt indiferentă și vreau să se simtă confortabil și să știe că vreau cu adevărat să ajut ”, spune ea.

Cu toate acestea, ea recunoaște că pentru unii pacienți, cabinetul stomatologic este un mediu stresant. Potrivit datelor din cercetări, aproximativ una din cinci persoane suferă de anxietate moderată sau severă în cabinetul stomatologic.1 Acesta este un alt motiv pentru care pacienții trebuie să se simtă confortabil. Liz Mitrani recomandă crearea unui mediu în care pacientul să se simtă suficient de sigur pentru a vorbi despre orice.

O modalitate de a face acest lucru este prin iniţierea unei conversaţii despre probleme minore de sănătate a cavităţii bucale, cum ar fi hipersensibilitatea dentară (HD). „Pacientul poate considera că sensibilitatea dentară este un fleac care nu merită menționat, dar eu vreau să știe că merită să vorbim despre oricare dintre preocupările lor ” , consideră dr. Mitrani.

Dr. Koula Asimakopoulou, profesor de psihologie a sănătății la King's College din Londra, consideră că hipersensibilitatea dentară permite stomatologilor să-și arate compasiunea față de pacient. „Compasiunea este capacitatea de a se pune în locul pacientului și de a vedea lumea din punctul de vedere al pacientului, și pentru a-l ajuta pe acesta să înţeleagă în ce condiții HD nu va provoca neplăceri semnificative în viața sa. Prin urmare, daţi dovadă de compasiune - este destul de simplu”

Percepție greșită: episodică nu cronică

Problema delicată

Deși studiile demonstrează că una din trei persoane suferă de hipersensibilitate dentinară2, conform experienței personale a doctorului Mitrani, aproximativ jumătate dintre pacienții ei suferă de această afecţiune. Răspândirea atât de mare face ca această problemă să atragă atât atenţia pacienților, cât și a medicilor stomatologi. „Sensibilitatea dentară este o durere reală, un sentiment real”, spune ea. „Cred că, pe lângă faptul că nu le place acest sentiment, pacienții se tem că sensibilitatea dentară este ceva grav”.

De asemenea, pot avea îngrijorări cu privire la faptul că afecţiunea se poate agrava. „Pacientul gândește: „Groaznic! Progresul este răspândirea bolii în canalele radiculare”, adaugă ea. Recomandarea pentru tratamentul HD, a ceva atât de simplu cum ar fi pasta de dinți pentru dinții sensibili, poate face ca relaţiile medicului cu pacientul să se bazeze pe mai multă încredere şi să fie mai apropiate. „Ei însă folosesc pasta de dinți în același mod, deci nu este o schemă nouă de tratament şi nu este un obicei nou”.

Cu toate acestea, eliminarea simptomelor este doar o componentă a rezolvării problemei. Hipersensibilitatea dentinară (HD) este o afecţiune cronică, dar este posibil ca pacienții să nu considere astfel. „Nu știu dacă pacienții consideră că HD este o afecţiune acută sau cronică ” , explică dr. Mitrani. Ei cred că „Pur şi simplu mă dor dinţii. Am băut această băutură caldă sau rece și am simțit durere. Prin urmare pentru ei este de obicei ceva sporadic”.

În opinia sa, este important să îi ajutați pe pacienți să înțeleagă că sensibilitatea dentinară este o afecţiune cronică la care contribuie comportamentul și obiceiurile lor. „Dacă nu vom reduce impactul asupra sănătății dentare a obiceiurilor pacienților, a alimentației acestora sau a problemelor mecanice, boala de reflux sau a altor probleme sistemice, boala va progresa. Pentru a vindeca sensibilitatea dentară, trebuie să aflăm și să eliminăm cauzele acesteia”.

Potrivit dr. Asimakopoulou, încurajarea pacienților să-și schimbe pasta de dinţi obişnuită este benefică pentru medicii stomatologi: „Unui medic stomatolog care îşi face griji pentru pacientul său și îl ajută să-și schimbe pasta de dinți obișnuită, probabil că îi va fi mai ușor să rezolve unele probleme mai complexe de sănătate pe viitor, deoarece va avea o relație mai bună cu pacienții săi”.

„Deși pacientul poate considera că sensibilitatea dentară este o problemă minoră, discuţia despre aceasta îi va ajuta de fapt pe pacienți”

Experți în empatie

Haideţi să vorbim

În timpul discuţiei despre hipersensibilitatea dentinară, puteți folosi principii de comunicare precum întrebări deschise, utilizarea limbajului simplu, utilizarea vocabularului pacienților, încrederea, abordarea personală și compasiunea; de asemenea asiguraţi-vă că toate aspectele discuţiei sunt clare şi înţelese de pacient.

Abordarea hipersensibilităţii dentinare ca pe o problemă şi oferirea posibilităţii de a vorbi despre aceasta pacientului, reprezintă, de asemenea, o recunoaștere a acestei afecţiuni din partea dumneavoastră ca medic. „Deși pacientul poate considera că sensibilitatea dentară este o problemă minoră, discuţia despre aceasta îi va ajuta de fapt pe pacienți”, spune dr. Mitrani.

Ea recomandă începerea consultației cu o foaie albă de hârtie pe care pacientul poate scrie toate motivele sale de îngrijorare cu privire la sănătatea cavităţii bucale. La începutul consultației, întrebați pacientul dacă este ceva despre care vrea să vorbească sau asupra căruia ar dori să se concentreze. Oferiți pacientului posibilitatea de a vorbi despre ceea ce este important pentru el înainte de a trece la orice sarcini orientate spre acțiune, cum ar fi investigaţiile și procedurile. „Nu întrebați: „Este eficient ceea ce faceți pentru a face față sensibilității dinților?” deoarece elimină posibilitatea unei conversații ulterioare.

De asemenea, este important ce terminologie utilizați. Deși denumirea oficială a bolii este hipersensibilitate dentinară, pacienții pot găsi mai convenabil să o numească „sensibilitate dentară” sau „dinți sensibili”. „Folosiți termenul pe care îl preferă pacienții. Ei consideră aşa, și acesta este adevărul lor ” , sfătuiește dr. Mitrani.

Când vorbiți despre hipersensibilitatea dentinară, clarificați și întrebați pacienții dacă au întrebări sau dacă trebuie să scrieţi informația pentru ei. Amintiți-vă, de asemenea, de limbajul corpului. Încercaţi să aveţi o astfel de expresie a feței, încât să fie clar că într-adevăr vreţi să auziţi ce spun pacienții, deoarece chiar aşa este.

De asemenea, este important să încheiați corect conversația despre hipersensibilitatea dentinară. „Vreau să obțin un rezultat pozitiv. Pacienții vor avea mai multă încredere în mine dacă vom avea o relație bună; și apoi vor asculta recomandările mele pentru pastă de dinți, tratament sau alte proceduri. Să-i oferiţi șansa să întrebe despre orice sau chiar să vorbească în timp ce conduceţi pacientul către ușă, este o abordare frecventă pe care Dr. Mitrani o folosește în cabinetul său.

Concluzie

Petrecând timp pentru a vorbi despre hipersensibilitatea dentinară (HD), nu numai că îl puteți liniști pe pacient, ci puteţi recunoaşte problema ca şi medic, problemă care poate fi ușor soluţionată prin schimbarea pastei de dinți. Pentru mai multe informații, utilizați schema noastră de consultaţii prezentată mai jos.

Sfaturi de comunicare 3,4

Sfatul doctorului Mitrani cu privire la modul de a vorbi cu pacienţii despre HD

În măsura posibilităţilor, utilizați întrebări deschise (al căror răspuns nu este da sau nu), în loc de întrebări închise (În acest fel veți încuraja conversația, fără posibilitatea unui răspuns corect sau incorect.)

„Cu ce vă pot ajuta?”

„Vreţi să ne asupra concentrăm/să abordăm ceva anume astăzi?"

„Ce vă îngrijorează?”

„Aşteptaţi ca băutura rece să se încălzească puțin sau ca băutura fierbinte să se răcească puțin înainte de a o consuma?”

„Încercaţi să mâncaţi astfel încât mâncarea să nu atingă anumiți dinți?”

Ascultare activă (În acest fel demonstraţi înțelegere și reacţionaţi la ceea ce auziți, ţinând cont de nevoile pacientului)

Ascultați ce spun pacienții după ce au vizitat un specialist în igiena orală; îşi amintesc de sensibilitatea dentară?

Acordați atenție limbajului corpului - arătați astfel încât să fie clar că doriți cu adevărat să auziți pacientul.

Explicați, utilizaţi un limbaj simplu, fără termeni specializaţi.

Folosiți sintagma „sensibilitatea dinţilor” şi nu „hipersensibilitate dentinară”.

Folosiți fraze pe care pacientul le folosește pentru a descrie modul în care simte durerea.

Verificați informațiile și asigurați-vă că pacientul înțelege ceea ce ați spus.

„V-am spus atât de multe. Vreți să clarificați ceva anume sau poate vreți să vă scriu ceva pentru dvs.?”

„Vreţi să întrebaţi ceva?”

„Nu este o problemă dacă nu aţi înțeles ceva”.

Folosiţi propoziții mai clare (De exemplu, vorbiți despre experiența personală)

„Este o problemă destul de răspândită, nu sunteţi singurul.”

„Am avut și eu sensibilitate dentară”.

Evitați atitudinea pasivă (Sugerați acțiuni simple.) „Haideţi să încercăm ceva simplu, cum ar fi schimbarea pastei de dinți”.
Oferiţi încredere

„Este perfect normal”.

„Cred că vă putem ajuta!”

Imagine cu ghidul de consultație al medicului stomatolog

Ghid practic pentru a vă ajuta pacienții

Descărcați instrumentul nostru despre consultație pentru sfaturi suplimentare privind comunicarea cu pacienții cu hipersensibilitate dentinară.

Descărcați acum

Hipersensibilitatea întâlnește psihologia

Psihologia pacientului și hipersensibilitatea dentinară

Reîncadrarea hipersensibilității dentinare drept afecțiune cronică cu impact psihologic oferă medicilor stomatologi șansa de a participa cu succes la schimbarea comportamentului pacientului.

Aflați mai multe

De la discuție până la diagnostic

Diagnosticarea pentru un parteneriat mai bun

O întrebare simplă ar putea fi cheia pentru descoperirea hipersensibilității dentinare la pacienții dvs. și astfel veți deschide ușa unei comunicări mai în detaliu despre sănătatea lor orală.

Aflați mai multe

Pictogramă mostre

Comandați mostre

Solicitați mostre pentru pacienții dvs. astăzi.

Solicitați acum

Pictograma Resursele pacientului

Resurse de îngrijire a pacientului

Descărcați resursele pentru pacienții dvs.

Aflați mai multe

Pictogramă înghețată pe băț

Sensibilitate: Prezentare generală

Citiți mai multe despre afecțiunea hipersensibilitate dentinară

Citiți mai mult